Profesorii afectați de reorganizarea școlilor ar putea primi un suport de până la 15.000 de euro

Profesorii care vor accepta să meargă să predea într-un alt raion, în urma procesului de reorganizare a instituțiilor de învățământ, ar putea beneficia de ajutor de până la 15.000 de euro oferiți de stat. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în cadrul unei emisiuni de la Moldova1. Potrivit oficialului, măsura face parte dintr-un pachet mai larg de reforme menite să asigure educație de calitate și să valorifice potențialul uman al Republicii Moldova.