„După cum știți, în 16 a fost Reuniunea Statelor de pe Flancul Estic la Helsinki, în 18, mâine o să fie reuniunea din decembrie a Consiliului European și în seara asta la Bruxelles o să fie o reuniune anuală între Consiliul European și Statele din Balcanii de Vest. Și în contextul acestor două întâlniri am făcut și o vizită în Finlanda”, a declarat, Dan, miercuri, într-o conferință de presă.
În cadrul vizitei din Finlanda, Nicușor Dan a avut discuții cu reprezentanți ai industriei de apărare, precum și cu responsabili ai structurii finlandeze de cercetare, inovare și dezvoltare.
În Marea Britaniei, șeful statului a avut întâlniri cu membri ai diasporei românești activi în economie. „Am avut azi dimineața o întâlnire foarte interesantă cu reprezentanții, cu oameni din diaspora românească din Marea Britanie, din zona economică, oameni care sunt în zona de tehnologie, în zona de finanțe, în zona de inovare. Și am discutat foarte mult despre cum să creăm un ecosistem în România care să stimuleze creativitatea și potențialul pe care îl avem în zona de tehnologie”, a spus președintele.
Acesta a anunțat și că s-a întâlnit cu mediului de afaceri britanic, declarând: „Am avut o întâlnire cu mediul de afaceri din Marea Britanie, firme care sunt deja prezente în România, firme care intenționează poate să vină în România și ne-am explicat unde suntem și care sunt oportunitățile pe care firme străinele au pentru a veni în România”.
Despre întrevederile cu comunitățile românești din statele vizitate, Dan a spus: „Oamenilor le-am transmis același mesaj de deschidere, că ei reprezintă un potențial pentru România și că, din nou, întrebarea cum să facem mai repede pentru a ne conecta cu toții și a reuși să facem proiecte împreună”.