Datele publicate de Eurostat arată că 14% dintre cetățenii UE cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani au abandonat școala, universitatea sau formarea profesională cel puțin o dată în viață.
Potrivit Euronews, 43% dintre cazurile de abandon școlar au loc în momentul în care elevii își dau seama de dificultatea unui curs urmat sau când nu le sunt satisfăcute așteptările. Acest procent se ridică la 50% în cazul studiilor postliceale.
Țările cu cele mai mari rate de abandon școlar
Rata abandonului școlar variază mult în cadrul blocului UE. Olanda ocupă prima poziție în clasament, 32,2% dintre elevi abandonând școala prematur. Țara este urmată de Danemarca, pe locul 2, cu o rată de abandon școlar de 27,1%, iar Luxemburgul se află pe locul al treilea, cu 24,8%.
Alte țări care înregistrează rate ale abandonului școlar de peste 20% sunt Estonia, Austria, Finlanda, Norvegia și Belgia.
Țările cu cele mai mici rate de abandon școlar
Datele Eurostat arată că aspectele financiare sunt rareori menționate ca principalul motiv al abandonului școlar. În acest sens, mai puțin de un elev din zece declară că a renunțat la școală pentru că nu își putea permite să continue.
Există însă și un paradox: mai multe țări cu cele mai scăzute rate de abandon școlar raportează cele mai mari procente de elevi obligați să renunțe din cauza constrângerilor financiare.
În această situație se află și România, care are o rată a abandonului școlar de 1,5%, cea mai mică din UE. Totuși, 22% dintre cei care au renunțat spun că au făcut acest lucru pentru că nu aveau suficiente resurse pentru a continua.
România este, de asemenea, țara din UE cu a doua cea mai mică pondere a cheltuielilor din PIB pentru educație.
Vecinii noștri, bulgarii, raportează o situație similară. 3,5% dintre ei abandonează studiile în general, însă 30% dintre aceștia invocă probleme legate de accesibilitate, cea mai mare din UE.
Motive care stau la baza abandonului școlar
Motivele care se află la baza abandonului școlar sunt diverse, de la cele economice la cele sociale. Mulți au abandonat școala și din motive personale (18,5%) sau pentru că au preferat să se angajeze (14%). Pe de altă parte, 8% au fost nevoiți să abandoneze școala din cauza unei boli sau a unui handicap.
De asemenea, deși datele Eurostat nu au ținut cont în mod specific de sănătatea mintală, ea poate constitui un alt motiv al abandonului școlar ar putea fi motivul din spatele unor cifre.