Investițiile au avut o contribuție semnificativă la evoluția economică în anul 2025, potrivit Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării. Cea mai pronunțată dinamică au marcat investițiile în mașini și utilaje, care au crescut cu 26% în cel de-al treilea trimestru, transmite IPN.
Investițiile în clădiri și construcții speciale au înregistrat o majorare de 13%, evoluție susținută de creșterea investițiilor în clădiri rezidențiale cu 23,5%, precum și de relansarea investițiilor în construcții inginerești care, după mai multe trimestre de contracție, au consemnat o creștere de aproximativ 28%.
„Per ansamblu, dinamica robustă a investițiilor confirmă intrarea economiei Republicii Moldova pe o traiectorie de relansare, cu efecte favorabile asupra creșterii economice pe termen mediu, modernizării structurale și consolidării potențialului de dezvoltare al țării”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului.
În trimestrul al III-lea, formarea brută de capital fix a crescut cu aproape 18%, având o contribuție de 3,7 puncte procentuale la avansul de 5,2% al Produsului Intern Brut.
Proiectul bugetului pentru anul viitor, votat de Parlament în prima lectură, prevede majorarea investițiilor capitale până la peste 3 miliarde de lei – cea mai mare sumă din ultimii ani, potrivit Ministerului Finanțelor. Cheltuielile capitale totale sunt estimate la 11,4 miliarde de lei, inclusiv 5,6 miliarde de lei din Planul de Creștere Economică, finanțat de Uniunea Europeană cu 1,9 miliarde de euro.
The post Relansare economică susținută de investiții: +18% în trimestrul III appeared first on ipn.md.