Gala Cercetătorilor 2025, ministrul Dan Perciun: „Cercetarea din Moldova are viitor acasă”

Munca cercetătorilor din Republica Moldova este respectată și are un viitor acasă, a declarat ministrul Dan Perciun în cadrul Galei Cercetătorilor 2025. Evenimentul, organizat de Ministerul Educației și Cercetării, este unul tradițional, iar în acest an 53 de cercetători au fost distinși cu diploma Guvernului și diploma ministerului, transmite IPN.

Potrivit autorităților, în anul 2025 au fost întreprinse mai multe acțiuni pentru consolidarea sistemului național de cercetare și inovare. Normativele de plată pentru activitatea desfășurată în cadrul proiectelor de cercetare, inovare și transfer tehnologic au fost dublate, iar Bursa Guvernului pentru studenții doctoranzi a crescut de la 3 165 de lei la 6 600 de lei. Totodată, bursele pe domenii științifice au ajuns la 5 720 de lei.

Sporurile lunare pentru deținătorii titlurilor științifice au fost majorate până la 4 500 de lei pentru doctorii habilitați și până la 4 000 de lei pentru doctorii în științe. De asemenea, se află în proces de avizare o nouă hotărâre de Guvern privind majorarea salarizării experților implicați în evaluarea dosarelor de doctorat.

Ministrul Dan Perciun a evidențiat, de asemenea, lansarea, în 2025, a Fondului pentru Inovare și Transfer Tehnologic, cu un buget de aproximativ 35 de milioane de lei pentru primii doi ani.

Totodată, în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială, a fost inclusă, în premieră, o componentă dedicată cercetării. Aceasta va permite investiții în infrastructura de cercetare, esențială pentru integrarea în Spațiul European de Cercetare.

The post Gala Cercetătorilor 2025, ministrul Dan Perciun: „Cercetarea din Moldova are viitor acasă” appeared first on ipn.md.