„Spargem lemne, curățăm pomi, săpăm”: O pușcărie din România „vinde” deținuți cu ziua – 27 de lei ora, cu transport, hrană, pază incluse

În timp ce companii mari din România aleg să aducă din afara țării – precum din Nepal, Sri Lanka și alte state – forță de muncă ieftină, unul dintre penitenciarele din România încearcă să își promoveze propria ofertă cu deținuți. La un tarif de aproximativ 27 de lei pe oră, penitenciarul asigură transportul, hrana și paza persoanelor private de libertate care vor lucra pentru cine este interesat, relevă anunțul văzut de Profit.ro.