Macron anunță că a aprobat construirea unui nou portavion nuclear: „Va transporta drone de toate tipurile”

Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat duminică lansarea oficială a programului de construcție a unui nou portavion, care îl va înlocui pe actualul „Charles de Gaulle”, urmând să intre în serviciu în anul 2038, relatează AFP.

„Acest nou portavion va fi ilustrarea puterii națiunii noastre, puterii industriei, tehnicii, puterii în serviciul libertății pe mări (…)”, a declarat șeful statului francez.

Anunțul începerii construcției era așteptat de mai mult timp, în pofida constrângerilor bugetare cu care se confruntă guvernul de la Paris, proiectul fiind pus sub presiune atât de amploarea investițiilor necesare, cât și de evoluția amenințărilor de securitate.

„În conformitate cu ultimele două legi ale programării militare și după o examinare completă și minuțioasă, am decis să dotez Franța cu un nou portavion. Decizia de a începe realizarea acestui program foarte mare a fost luată în această săptămână”, a spus Emmanuel Macron într-un discurs susținut în fața trupelor, la Abu Dhabi, potrivit Agerpres.

Noul portavion va avea, la fel ca predecesorul său, propulsie nucleară, însă va fi considerabil mai mare: aproape 80.000 de tone și o lungime de 310 metri, față de 42.000 de tone și 261 de metri în cazul actualei nave. Echipajul va număra aproximativ 2.000 de marinari, iar portavionul va putea îmbarca până la 30 de avioane de luptă.

Recent, șeful statului major al Forțelor Armate franceze, generalul Fabien Mandon, a atras atenția că „nu ne putem limita să reproducem un instrument care a fost conceput la jumătatea secolului trecut”, subliniind necesitatea unei prezențe permanente pe mare și importanța capacității de a transporta „drone de toate tipurile”.

În prezent, singurul portavion al Franței este disponibil aproximativ 65% din timp, potrivit Marinei. O eventuală întârziere în construcția și intrarea în serviciu a noii nave ar putea lăsa Forțele navale franceze fără portavioane.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un studiu ce va fi realizat cu ocazia următoarei pauze tehnice majore a portavionului „Charles de Gaulle” va stabili, în 2029, dacă durata sa de exploatare poate fi prelungită dincolo de 2038, în funcție de starea propulsiei nucleare și a structurii navei.

Anunțul a fost făcut în cadrul unei vizite oficiale în Emiratele Arabe Unite, aliat militar al Franței, cu care Parisul dorește să își consolideze „parteneriatul strategic” și să intensifice cooperarea, inclusiv în lupta împotriva traficului de droguri.

Articolul Macron anunță că a aprobat construirea unui nou portavion nuclear: „Va transporta drone de toate tipurile” apare prima dată în Realitatea.md.