Colindătorii și urătorii trec pragul Primăriei Chișinău. Ceban: Vă așteptăm cu drag de fiecare dată

Colindătorii trec pragul Primăriei Chișinău. Luni, înainte de ședința serviciilor municipale, grupuri de elevi de la liceele Nicolae Sulac și Mihai Vitează au transmis urări aleșilor locali.

Copiii au primit, la rândul lor, urări de bine de la funcționari din cadrul Primăriei. Edilul Ion Ceban a menționat că oricine vrea să colinde autoritățile publice locale este binevenit.

„Vreau să le mulțumesc tuturor pentru urările de bine și este foarte important ca împreună să păstrăm aceste tradiții frumoase pe care le avem. Să îi învățăm pe cei mici să le ducă mai departe. Oricine este binevenit în Primăria Municipiului Chișinău. Vă așteptăm cu mare drag de fiecare dată”, a menționat Ceban.

Primarul a transmis și un mesaj de felicitare celor care marchează Crăciunul pe rit nou. Politicianul a dorit cetățenilor bucurie, fericire și realizări.

„Neapărat să reușim să realizăm tot ce ne-am propus pentru anul următor. Ori aceste lucruri sunt foarte multe. Felicitări tuturor chișinăuienilor, tuturor cetățenilor de acasă și de peste hotarele țării, cei care nu neapărat au reușit să ajungă acasă. Știu că foarte mulți au venit. Ne întâlnim aici în municipiu, la târgul de Crăciun sau la târgurile din sectoare și vă mulțumesc foarte mult pentru acele gânduri pozitive pe care ne le transmiteți în acest sens”, a menționat Ceban.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/Ceban-colindatori.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Totodată, oficialul a anunțat și programul din Piața Marii Adunări Naționale, pe 24 și 31 decembrie, menționând că vor fi organizate activități pentru toate vârstele.

VIDEO Petrece ajunul Crăciunului în centrul Chișinăului: Artiștii care urcă pe scena din PMAN

Articolul Colindătorii și urătorii trec pragul Primăriei Chișinău. Ceban: Vă așteptăm cu drag de fiecare dată apare prima dată în Realitatea.md.