Premierul francez se grăbește să adopte o lege bugetară provizorie pentru a evita blocarea activității guvernului

Prim-ministrul Franței, Sebastien Lecornu, a avut luni discuții cu lideri politici pentru a stabili pașii necesari adoptării unei legi bugetare de urgență.

Scopul discuțiilor este menținerea activității guvernului francez la începutul noului an, în lipsa unui buget complet, scrie Reuters.

Vineri, o comisie mixtă alcătuită din parlamentari ai ambelor camere nu a ajuns la un acord asupra proiectului de buget pentru anul 2026.

Această situație l-a determinat pe Sebastien Lecornu să ceară o lege temporară, care să permită statului să continue plățile, colectarea taxelor și împrumuturile în luna ianuarie.

Biroul prim-ministrului a transmis că vor avea loc întâlniri cu reprezentanți ai partidelor politice, cu excepția celor din extrema dreaptă și extrema stângă.

Discuțiile vor avea loc înaintea unei ședințe de guvern, unde legea de reportare bugetară urmează să fie aprobată și apoi trimisă Parlamentului.

Textul legislativ ar putea primi votul parlamentarilor marți și ar oferi timp suplimentar pentru dezbateri asupra bugetului final pentru 2026, programate în luna ianuarie.

Deputatul conservator Philippe Juvin, responsabil de parcursul bugetului pe 2026 în Adunarea Națională, a declarat că se așteaptă la adoptarea unui text complet la începutul lunii ianuarie.

Acesta a spus la BFM TV că speră ca Sebastien Lecornu să apeleze la prerogative constituționale speciale pentru a impune un compromis și pentru parlamentarii socialiști.

Prim-ministrul a spus anterior că nu va folosi aceste instrumente, deoarece o astfel de decizie ar putea duce la un vot de neîncredere inițiat de extrema dreaptă sau extrema stângă.

O asemenea moțiune nu ar avea însă șanse fără sprijinul socialiștilor.

Publicat
Din categoria Politic