Centrala de la Cuciurgan este capabilă să crească producția de energie electrică, inclusiv pentru export în Moldova, dar pentru aceasta MGRES trebuie să fie aprovizionată cu suficient gaz, a declarat liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, într-un interviu citat de Novosti Pridnestrovia, transmite IPN.
Vadim Krasnoselski a declarat pentru RIA Novosti că Centrala de la Cuciurgan poate produce în mod stabil capacități suplimentare în cazul în care vor fi suplimentate livrările de gaze.
Ministrul energiei, Dorin Junghietu, a accentuat astăzi, la o conferință de presă, că nu este eficient economic un astfel de mecanism. Mai exact, prețul final al energiei electrice procurate de la Cuciurgan ar fi mult peste actualul preț mediu de achiziție pe bursă. Respectiv, „nu este rentabilă”, potrivit lui Junghietu, o eventuală achiziționare a gazului de către Guvernul Republicii Moldova și transmiterea spre procesare centralei, la costul actual al gazelor, incluzând costurile de prelucrare, de operare, cele de transportare a energiei electrice.
The post Krasnoselski: Centrala Cuciurgan poate exporta energie Chișinăului, dacă va primi mai mult gaz appeared first on ipn.md.