Incident la Telecentru: stâlp de troleibuz căzut pe șoseaua Hâncești

Un stâlp de linii de troleibuz s-a prăbușit în sectorul Telecentru al Capitalei, pe șoseaua Hâncești, provocând dificultăți în traficul transportului public din zonă. Potrivit autorităților municipale, însă, la această oră troleibuzele de pe rutele nr. 3, 10 și 24 circulă din nou normal.

De asemenea, un deranjament la rețeaua de contact a troleibuzelor s-a produs pe bulevardul Renașterii Naționale din Chișinău, la intersecția cu strada Tudor Vladimirescu, pe direcția de deplasare spre sectorul Centru. Din acest motiv, circulația transportului public din zonă este afectată.

Potrivit Regiei Transport Electric Chișinău (RTEC), au fost operate modificări temporare de traseu:

  • Ruta nr. 10 este redirecționată pe strada Bogdan Voievod;
  • Ruta nr. 7 circulă pe strada Ismail – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt – str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, după care revine pe traseul obișnuit.

În urma incidentului, mai multe unități de transport staționează până la remedierea defecțiunii. Echipele de intervenție ale RTEC se află la fața locului și lucrează pentru restabilirea circulației în regim normal.

Pasagerii pot consulta rutele alternative sau pot solicita detalii suplimentare la Linia fierbinte RTEC, la numărul 022 204 205.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Incident la Telecentru: stâlp de troleibuz căzut pe șoseaua Hâncești apare prima dată în Realitatea.md.