Mai multe mașini s-au lovit grav din cauza unui șofer fără permis: 4 persoane rănite, una încarcerată

Patru persoane au avut nevoie de ajutorul medicilor, iar alta a rămas blocată între fiarele automobilului, după ce au fost implicate într-un accident grav. Impactul s-a produs luni seara, 22 decembrie, în apropierea satului Nicoreni, raionul Drochia.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), transmite că un Nissan Primera s-a tamponat frontal cu un Ford  Transit. În urma coliziunii, unul dintre șoferi, un bărbat de 36 de ani, a rămas blocat în interiorul mașinii avariate.

„Pentru efectuarea lucrărilor de descărcare, la fața locului a intervenit o echipă de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia cu ajutorul echipamentului specializat au deblocat persoana încarcerată. Ulterior, bărbatul a fost predat echipajului de medici și transportat la spitalul raional pentru îngrijiri medicale de rigoare”, transmite IGSU.

Cauza și circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite de organele de resort.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Redacția Realitatea.md a solicitat informații în acest sens de la ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Drochia, Lilia Harea, care ne-a comunicat că în accident au fost implicate patru autoturisme.

„La fața locului, oamenii legii au stabilit preliminar că un automobil de marca Nissan, condus de un bărbat de 37 de ani, care nu deținea dreptul de a conduce, ar fi pierdut controlul volanului, pătrunzând pe sensul opus de circulație. Acesta a intrat în coliziune cu un Lexus, care ulterior a fost proiectat într-un Lincoln, iar în urma impactului, Nissan-ul a fost lovit frontal de un Ford Transit. Celelalte vehicule erau conduse regulamentar de bărbați cu vârstele de 40, 33 și 38 de ani.

În urma accidentului, cinci persoane au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale. Pentru una dintre victime a fost necesară intervenția echipajelor de descarcerare”, a declarat Lilia Harea.

Poliția investighează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Articolul Mai multe mașini s-au lovit grav din cauza unui șofer fără permis: 4 persoane rănite, una încarcerată apare prima dată în Realitatea.md.