Șefa de la MAI despre împușcăturile de la sediul Poliției: ”Ar fi fost vorba despre o defecțiune la armă”

Ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a oferit detalii despre incidentul produs la sediul Poliției din centrul capitalei, precizând că autoritățile au fost informate chiar în ziua producerii acestuia. Daniella Misail-Nichitin a subliniat că nu a fost utilizată arma de serviciu, ci arma personală a polițistului implicat.

„Este vorba despre arma personală, nu despre arma de dotare. Arma este deținută legal, iar din declarațiile persoanei vizate rezultă că ar fi fost vorba despre o defecțiune”, a declarat ministra.

În urma incidentului, au fost efectuate trei focuri de armă, mai spune ministra. Aceasta a menționat că a fost inițiată o anchetă de serviciu, aflată deja de trei zile în desfășurare.

„Așteptăm rezultatele expertizei, care vor face claritate în privința armei. Este important să acordăm suficient timp pentru a elucida toate circumstanțele, astfel încât să putem lua decizii corecte și preventive”, a mai spus Daniella Misail-Nichitin.

Ministra nu a oferit, deocamdată, detalii suplimentare privind motivul pentru care polițistul avea asupra sa arma personală în sediul Inspectoratului, menționând că toate aspectele acestui caz urmează să fie clarificate în cadrul anchetei.

[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/realitatea.md/nichitin.mp4″ muted=”false” thumbnails=”true”]

Deputatul Vasile Costiuc a publicat pe 2 2decembrie informații despre 30 de gloanțe trase în cadrul Inspectoratului de Poliție Centru. Conform lui, de sărbătoarea lor profesională, doi ofițeri s-au luat la bătaie. Ca să liniștească spiritele, echipajul venit după apelul la Serviciul 112 i-a transportat la sediul Inspectoratului.

Ulterior, informația despre incident a fost confirmată pentru Realitatea de șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, care a precizat că focul nu a fost deschis din arma din dotare și că procurorii au fost informați.

Ulterior, Inspectoratul Național al Poliției a publicat un comunicat în care informa că au fost găsite trei cărtușe, iar pistolul avea defecțiuni. În același mesaj, serviciul de presă nota că „în acel moment, în sediu, nu au avut loc conflicte între angajați sau persoane civile, în mod special cu împușcături”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Radu Marian, despre împușcăturile la Inspectoratul Centru: „Se mai întâmplă. Să nu fie făcut circ din fiecare incident”

Articolul Șefa de la MAI despre împușcăturile de la sediul Poliției: ”Ar fi fost vorba despre o defecțiune la armă” apare prima dată în Realitatea.md.