Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță o creștere a cazurilor de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, înregistrată în perioada 15–21 decembrie, la nivel național.
Potrivit ANSP, în intervalul menționat au fost raportate 2 488 de cazuri de IACRS, cu 6% mai mult față de săptămâna precedentă, majoritatea fiind în rândul copiilor.
În aceeași perioadă, au fost confirmate 101 cazuri de gripă sezonieră, cele mai multe în municipiul Chișinău – 78. Alte cazuri au fost raportate în Strășeni, Râșcani, Ialoveni, Orhei, Bălți, Fălești, Soroca, Ocnița și Rezina. Dintre acestea, 71 de cazuri au fost înregistrate la copii cu vârste între 0 și 14 ani.
Totodată, au fost raportate 7 cazuri de COVID-19, în scădere cu 61% față de săptămâna anterioară. Trei cazuri au fost confirmate la copii.
De la începutul sezonului de monitorizare, la sfârșitul lunii septembrie, în Republica Moldova au fost înregistrate 21 937 de cazuri de IACRS, 212 cazuri de gripă și 238 de cazuri de COVID-19.
În contextul creșterii circulației virusurilor respiratorii și al apropierii sărbătorilor de iarnă, specialiștii ANSP recomandă evitarea aglomerațiilor, respectarea igienei mâinilor, aerisirea spațiilor, adresarea timpurie la medic în caz de simptome și purtarea măștilor în instituțiile medicale.