„Proiectul Ordonanței Trenuleț prezentat de către Guvern are o componentă care este inacceptabilă din punct de vedere profesional, dar și din punctul meu de vedere, ca președinte al Comisiei de sănătate, din Camera Deputatilor”, transmite Rafila.
Potrivit fostului ministru, proiectul amână cu un an aplicarea unei măsuri care ducea la mărirea punctului pentru medicii care lucrează în ambulatoriile de specialitate.
„Cred că trebuie să nu uităm două lucruri destul de importante. În primul rând, această categorie de medici reprezintă un procent semnificativ din totalul medicilor din România – circa 20%. Sunt 10.000 de medici care lucrează în ambulatorii. În al doilea rând, nu poți să plătești un medic specialist din ambulatorii cu 60% din valoarea punctului care este oferită medicilor de familie și ulterior să spui că vrei să faci o reformă a serviciilor de sănătate, în condițiile în care reducerea serviciilor spitalicești sau impactului financiar al serviciului spitalicesc nu se poate face decât dacă dezvoltăm serviciile ambulatorii, așa cum bine a spus Ministerul Sănătății”.
Subfinanțare a unui sector extrem de important
Rafila susține că nu poți să dezvolți serviciile ambulatorii și să menții o subfinanțare a unui sector extrem de important, în asigurarea nu numai serviciilor medicale de rutină, dar și a serviciilor preventive, „pentru că discutăm că vrem să facem și prevenția și vrem să ținem și medicii în țară”.
Toate aceste lucruri – respectiv schimbarea piramidei serviciilor, dezvoltarea serviciilor preventive, menținerea medicilor în țară – nu se pot face decât dacă această categorie de medici sunt plătiți așa cum a existat cadrul legal stabilit, măcar cu 6,5 lei punctul față de 5 lei, cât este în momentul de față, o altă mărire urmând să fie făcută peste un an.
Orice reformă în domeniul serviciilor de sănătate devine imposibilă
Prorogarea cu un an de zile nu face altceva decât să facă imposibilă orice reformă în domeniul serviciilor de sănătate și aici cred că trebuie foarte serios discutat atât în cadrul Guvernului cu Ministerul Sănătății, cât și în cadrul Parlamentului.
„De altfel, această ordonanță va ajunge și în Parlament și eu nu voi susține o astfel de poziție”, arată fostul ministru.