Secția medicilor de familie din Ialoveni, renovată și modernizată

Secția de medici de familie din cadrul Centrului de sănătate Ialoveni, care deservește peste 20 de mii de cetățeni, a fost modernizată și renovată în urma unor investiții de aproximativ 1,9 milioane de lei, transmite IPN.

În urma lucrărilor de renovare, secția a fost adusă la standarde funcționale și sanitare moderne. Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, condițiile îmbunătățite permit desfășurarea activității medicale într-un mediu adaptat cerințelor actuale ale sistemului de sănătate.

Centrul de sănătate Ialoveni a fost dotat cu un analizator biochimic automat performant, finanțat integral din fonduri publice. Echipamentul contribuie la extinderea capacității de diagnostic și la acces mai rapid la analize biochimice pentru populația deservită.

Modernizarea a fost realizată în cadrul unui proiect investițional finanțat din fondul de dezvoltare și modernizare al prestatorilor publici de servicii medicale, gestionat de CNAM, cu sprijinul autorităților locale și al instituției medicale. Au fost renovate spațiile interioare, inclusiv sălile de consultație, holurile, registratura și blocurile sanitare, fiind reabilitate sistemele de încălzire, electric și de iluminat, cu soluții eficiente energetic.

The post Secția medicilor de familie din Ialoveni, renovată și modernizată appeared first on ipn.md.