Presiunile hibride și contextul electoral au încetinit, în 2025, reformarea justiției din R. Moldova, un domeniu care cântărește greu în parcursul european al statului nostru. Capacitatea instituțiilor de aplicare a legii a fost și în acest an afectată de un blocaj operațional cauzat de lipsa acută de personal – peste 100 de locuri vacante în instanțele de judecată către finele anului, iar procuraturile continuă să fie conduse mai mult de șefi interimari, în așteptarea rezultatelor vettingului.