MMPS anunță pentru 2026 extinderea masivă a creșelor și mai multe locuri de muncă

Bugetul pentru creșe va fi majorat de 20 de ori în următorii doi ani, până la 385 de milioane de lei, comparativ cu 2025, când a constituit 18 milioane de lei. În acest interval de timp, statul își mai propune să creeze 5 mii de locuri noi pentru copii. Anunțul a fost făcut de ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, în cadrul unei conferințe de presă, unde a prezentat rezultatele din acest an și prioritățile pentru anul viitor, transmite IPN.

Creșe mai multe pentru revenirea părinților la muncă

Un capitol important a fost dedicat sprijinului pentru părinții cu copii mici. Potrivit ministrei, în prezent peste 117 mii de persoane sunt inactive din cauza grijilor casnice, 95% fiind femei cu vârsta cuprinsă între 25 și 45 de ani.

„Este perioada cea mai productivă din viața oamenilor și prin acest program, de fapt, oferim posibilitatea ca, în special, femeile să se întoarcă la locul de muncă atunci când dau naștere unui copil și pot alege când să se întoarcă, fie după un an, după doi sau după trei, și să își plaseze copilul într-o instituție de creșă”, a explicat Natalia Plugaru.

În acest an au fost investiți 18 milioane de lei pentru deschiderea a 241 de locuri noi în creșe. Pentru perioada 2026-2027 bugetul va crește semnificativ.

„În următorii doi ani, 2026 și 2027, suntem foarte ambițioși, mărim bugetul de 20 de ori, la 385 de milioane, pentru că ne propunem să creăm 5 mii de locuri de creșe, știind că aceasta este una din barierele importante pentru reîncadrarea în câmpul muncii”, spune Natalia Plugaru.

Rezultatele din 2025 și ținte ambițioase pentru 2026

Ministra a declarat că anul 2025 a adus progrese vizibile pe piața muncii. „În anul curent, Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă a plasat în câmpul muncii peste 20 de mii de persoane. Este o creștere cu 20% comparativ cu anul 2024, când au fost angajate aproape 17 mii de persoane în câmpul muncii”, a spus Natalia Plugaru.

Potrivit acesteia, rata de ocupare a crescut de la 50,6%, în primul trimestru, la 58,6%, în trimestrul trei. Rezultatele finale pentru întreg anul urmează să fie publicate la începutul lui 2026.

Pentru anul viitor, MMPS își propune o creștere a numărului de persoane angajate cu sprijinul statului.

„Ne propunem să creștem ținta de amplasare în câmpul muncii la 25 de mii de persoane în anul viitor și avem un șir de măsuri pe care le vom implementa în 2026”, a anunțat ministra.

Printre măsurile preconizate se numără continuarea programului de susținere a tinerilor aflați la primul loc de muncă, cu un adaos lunar de 3 mii de lei la salariu, vouchere pentru formare profesională și programe de certificare a competențelor obținute informal.

Munca „la alb” și protecția angajaților

În ceea ce privește combaterea muncii nedeclarate, ministerul raportează o creștere semnificativă a controalelor.

Pe parcursul ultimilor ani, numărul cazurilor de muncă nedeclarată identificate a crescut de la 80 de persoane, în 2021, la peste 8 mii de persoane identificate în acest an.

„Un lucru important – rata de formalizare este de 91%. Adică dintre persoanele identificate care lucrează prin munca nedeclarată, am reușit să formalizăm majoritatea. Acest lucru a dus la o creștere de 9% a plăților de contribuții sociale în ultimii patru ani, lucru care asigură protecție socială, siguranță la locul de muncă și pensie demnă atunci când persoanele se pensionează” a concretizat Natalia Plugaru.

Pentru 2026 autoritățile își propun identificarea a 10 mii de cazuri de muncă informală, cu accent pe conformare voluntară, nu pe sancțiuni.

Pensii și sprijin pentru vârstnici

Ministra a anunțat că pensia minimă pentru limita de vârstă a fost de 3 055 de lei în 2025 și va crește din aprilie 2026.

„Din aprilie, anul viitor, pensia minimă pentru limita de vârstă prognozată va fi la 3 263 de lei. Înțelegem că este, în continuare, o sumă mică și vom depune toate eforturile să creștem această pensie în fiecare an”, a spus Natalia Plugaru.

În același timp ministra a precizat că MMPS continuă să extindă serviciile de îngrijire la domiciliu și programele de îmbătrânire activă, precum „Universitatea vârstei a treia”. Peste 15 mii de persoane vârstnice au beneficiat de servicii de îngrijire la domiciliu în 2025. „Anul viitor vom depune toate eforturile cu asistenții sociali din prima linie să ajungem la mai multe persoane vârstnice”, a adăugat ministra.

De asemenea, autoritățile planifică noi acorduri de securitate socială cu statele unde activează diaspora moldovenească, fiind preconizate negocieri cu Slovacia, Albania, Ucraina, Irlanda și provincia Quebec.

Familii, copii și servicii sociale

Indemnizația unică la naștere a fost de 21 350 de lei în 2025 și va ajunge la 21 886 de lei în 2026.

Ministerul estimează că peste 36 de mii de copii vor primi acest sprijin în anul viitor. Totodată, au fost acordate plăți unice pentru copiii vulnerabili și pentru cei aflați în diferite forme de protecție socială.

„În 2026 ne propunem să continuăm sprijinul nostru pentru familii, dar și pentru copiii rămași fără îngrijire părintească. Vom continua să dezinstituționalizăm copiii”, spune ministra.

Potrivit datelor prezentate, în ultimii zece ani mulți copii au fost scoși din centrele de plasament și integrați în familii, prin asistență parentală profesionistă și case de copii de tip familial. „La moment mai avem 360 de copii în instituții rezidențiale și ne propunem să le oferim o familie”, a declarat ministra.

În context, autoritățile anunță inaugurarea unui nou centru la Cahul, la începutul anului viitor. Potrivit Nataliei Plugaru, este un centru care oferă sub același acoperiș servicii pentru copii care au fost victime sau martori ai infracțiunilor și violenței sexuale.

Pentru anul 2026 sunt planificate și servicii noi destinate copiilor și tinerilor aflați în situații de risc. Printre acestea se numără locuința socială asistată pentru tinerii care părăsesc sistemul de protecție după vârsta de 16 ani.

Ministerul va continua și acordarea ajutorului bănesc pentru familiile vulnerabile, cu sprijinul partenerilor de dezvoltare. În acest sens, au fost mobilizate aproximativ 9,5 milioane de lei. „Ne propunem să ajungem la 3 mii de copii în anul viitor”, a anunțat ministra.

Datele prezentate arată o creștere semnificativă a intervențiilor în asistența socială. În 2025, au fost asistate peste 66 de mii de cazuri, comparativ cu circa 3 mii în anul precedent. „Acest lucru a fost posibil datorită reformei Restart, datorită proceselor de eficiență pe care le-am asigurat și datorită faptului că am asigurat standarde minime de calitate în fiecare raion și localitate din țară”, a declarat Natalia Plugaru.

Sprijin pentru persoane cu dizabilități

În paralel, MMPS precizează că a continuat susținerea persoanelor cu dizabilități. În 2025 a fost oferit un ajutor bănesc a câte 5 mii de lei pentru peste 12 mii de copii cu dizabilități și pentru 23 de mii de persoane cu dizabilități severe. Echipele mobile de specialiști au ajuns la 997 de beneficiari, de trei ori mai mulți decât în anul precedent, majoritatea fiind copii.

Pentru anul 2026, autoritățile anunță prioritizarea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități și dezvoltarea locuințelor protejate și a caselor comunitare. În același timp, este prevăzută transpunerea unei directive europene privind accesibilitatea produselor și serviciilor, inclusiv în domenii precum serviciile bancare, telecomunicațiile și comerțul electronic.

Priorități sociale pentru 2026

Pentru anul viitor sunt planificate deschiderea de noi centre pentru victimele violenței în familie, extinderea serviciilor pentru persoane cu dizabilități și investiții de peste 21 de milioane de lei în infrastructura socială. De asemenea, MMPS va continua acordarea compensațiilor pentru energie, după ce în sezonul rece curent au fost eligibile 635 de mii de gospodării.

The post MMPS anunță pentru 2026 extinderea masivă a creșelor și mai multe locuri de muncă appeared first on ipn.md.