Guvernul oferă granturi de până la 1,5 milioane de lei pentru întreprinderi care investesc în eficiență energetică

Cel puțin 24 de întreprinderi mici și mijlocii vor putea beneficia de finanțare nerambursabilă de până la 1,5 milioane de lei pentru investiții în tehnologii eficiente energetic și soluții de energie regenerabilă, potrivit unui proiect aprobat de Guvern în ședința de astăzi.

Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea acordului de grant dintre Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), pentru implementarea Proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”.

Valoarea totală a asistenței financiare nerambursabile este de 1,85 milioane de euro. Fiecare companie selectată va primi un grant de până la 1,5 milioane de lei (aproximativ 77 de mii de euro), reprezentând până la 50% din costurile investiției.

„Bugetul total al proiectului va ajunge la 3,68 milioane de euro, din care 1,85 milioane de euro reprezintă grantul acordat de GIZ, iar 1,83 milioane de euro este contribuția antreprenorilor la realizarea proiectelor investiționale”, se arată în comunicatul Guvernului.

Autoritățile precizează că proiectul va contribui la modernizarea tehnologică a întreprinderilor, la eficientizarea proceselor interne și la reducerea costurilor energetice, ceea ce va duce la „creșterea productivității și competitivității acestor afaceri”.

Perioada de implementare a proiectului este 1 decembrie 2025 – 30 septembrie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Guvernul oferă granturi de până la 1,5 milioane de lei pentru întreprinderi care investesc în eficiență energetică apare prima dată în Realitatea.md.