
Conflictul din Yemen intră într-o nouă etapă de escaladare, după ce Arabia Saudită a lansat lovituri aeriene asupra orașului-port Mukalla, invocând existența unui transport major de arme destinat separatiștilor din sudul țării, scrie The Guardian.
Potrivit Riadului, două nave sosite din portul Fujairah (Emiratele Arabe Unite) ar fi descărcat armament și vehicule militare pentru forțele Consiliului de Tranziție din Sud (STC), grupare susținută de EAU. Armata saudită susține că atacul a fost „limitat” și efectuat noaptea pentru a evita victimele civile, însă nu este clar dacă au existat pierderi umane.
Lovitura a accentuat tensiunile dintre Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, care susțin tabere diferite în războiul de un deceniu din Yemen.
În acest context, guvernul yemenit recunoscut internațional a declarat stare de urgență pentru 90 de zile în toate zonele aflate sub controlul său și a impus o blocadă aeriană, maritimă și terestră de 72 de ore. Autoritățile de la Aden acuză separatiștii din sud, sprijiniți de EAU, că pregătesc o ofensivă militară menită să divizeze țara.
Totodată, Consiliul Prezidențial din Yemen a anunțat ruperea acordului de apărare cu Emiratele Arabe Unite și a cerut retragerea tuturor forțelor EAU de pe teritoriul yemenit în termen de 24 de ore.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Arabia Saudită a bombardat Yemenul: stare de urgență pentru 90 de zile, după escaladarea conflictului apare prima dată în Realitatea.md.