Maia Sandu a cerut – Guvernul se apucă de căutat soluții pentru a opri fuga condamnaților în Transnistria

Executivul susține inițiativa președintei Maia Sandu, care a cerut soluții pentru a opri fuga condamnaților prin Transnistria. În acest proces urmează să fie implicați și actori din domeniul justiției.

„Guvernul susține inițiativa Președintei Maia Sandu și, împreună cu alți actori relevanți în domeniul justiției, va propune soluții la problemele abordate”, a transmis serviciul de presă al cabinetului de miniștri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Maia Sandu a anunțat într-o conferință desfășurată pe 30 decembrie că este nemulțumită de cazurile în care persoanele condamnate sau aflat sub urmărire penale pleacă în regiunea transnistreană și scapă de pedeapsă. Președinta a cerut Guvernului și Parlamentului să găsească soluții și a propus simplificarea procedurii de dare în căutare.

Potrivit șefei statului, interdicția de a nu părăsi țara nu este suficientă, în condițiile Republicii Moldova, cu o regiune care nu este controlată de autoritățile constituționale.

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, condamnat la 12 ani de închisoare

Articolul Maia Sandu a cerut – Guvernul se apucă de căutat soluții pentru a opri fuga condamnaților în Transnistria apare prima dată în Realitatea.md.