Programul de compensații la căldură este gândit ca o măsură temporară. O spune ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru. Potrivit ei, pe termen lung autoritățile își propun să reducă dependența populației de acest sprijin prin investiții în eficiență energetică, transmite IPN.
Natalia Plugaru a menționat că actualul mecanism de compensare trebuie regândit, întrucât nu poate reprezenta o soluție permanentă pentru protejarea populației în fața costurilor ridicate la energie. În acest context, ministra a explicat că statul trebuie să se concentreze pe politici de reducere a consumului.
„Trebuie să înțelegem că programul de compensații este unul temporar, care a fost acordat în ultimii ani și pe care va trebui să-l regândim. Pe termen lung este important să nu ne bazăm pe compensații, dar să oferim pe de o parte venituri mai mari populației, pe de altă parte un tarif corect, dar care nu întotdeauna depinde de noi, din cauza contextului geografic și politic”, a spus Natalia Plugaru în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RealitateaTV.
Potrivit ministrei, statul va asigura sprijinirea populației în procesul de eficientizare energetică a locuințelor. „Trebuie să oferim suport gospodăriilor pentru a realiza eficiența energetică. E vorba de izolarea caselor, vouchere prin care pot fi schimbate electrocasnicele vechi pe altele noi. Toate acestea, pe termen lung, au drept scop reducerea consumului”, a explicat ministra muncii și protecției sociale.
Natalia Plugaru a precizat că în sezonul rece 2025-2026 valoarea compensației este adaptată situației fiecărei familii și nu se modifică pe parcursul iernii. „Valoarea compensației este individuală pentru fiecare gospodărie și este calculată în funcție de veniturile fiecărei gospodării. Această valoare a compensației rămâne aceeași pe parcursul întregului sezon rece, până în martie 2026”, a mai spus Natalia Plugaru.
Potrivit datelor MMPS, în sezonul de încălzire 2025-2026 de compensații din partea statului beneficiază peste 605 mii de gospodării. Valoarea compensației variază între 500 și 1000 de lei.
The post Programul de compensații este temporar. Trebuie să lucrăm la reducerea consumului – ministru appeared first on ipn.md.