Sunt vizate județele Botoșani, Iași, Suceava, Neamț, Bacău, Vrancea, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Covasna, Buzău, Prahova, Brașov, Argeș, Vâlcea, Sibiu, Alba, Hunedoara, Gorj, Caraș-Severin, Mehedinți, Dâmbovița, Dolj, Olt și Teleorman.
Meteorologii arată că în nordul și nord-estul Moldovei, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 50-70 km/h și va ninge viscolit.
În vestul și sudul Olteniei și în sud-vestul Munteniei vântul va avea rafale de 50-70 km/h.
În Carpații Meridionali și Orientali vor fi viteze de 60-85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafalele vor atinge 90-120 km/h, ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea se va menține scăzută.
Pe parcursul zilei de miercuri, intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40-45 km/h vor fi pe arii restrânse și în restul Transilvaniei și pe litoral.
Avertizarea Cod galben este valabilă miercuri între orele 8.00 și 20.00.