
Pe parcursul nopții și în primele ore ale zilei, echipele de întreținere au intervenit preponderent în zonele de Nord și Centru, unde au fost efectuate acțiuni de monitorizare a stării carosabilului și răspândire a sării tehnice, la necesitate.
La lucrările desfășurate au participat patru utilaje speciale, fiind răspândite 10 tone de sare tehnică.
Acțiunile s-au desfășurat pe drumurile din zonele de Nord și Centru, pe sectoarele Soroca și Dubăsari, inclusiv pe drumurile G13 și G68.
Potrivit Administrației Naționale a Drumurilor (AND), către ora 09:00 circulația rutieră era asigurată pe toate traseele naționale, în condiții de iarnă.
„Îndemnăm în mod repetat participanții la trafic să țină cont de atenționările autorităților, să nu pornească la drum fără pneuri de iarnă și să se informeze din timp despre starea vremii”, mai scrie în comunicatul AND.
Pentru a solicita intervenția drumarilor sau pentru a semnala alte situații de urgență, participanții la trafic pot contacta, în regim non-stop, Serviciul Operativ AND la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile și pe Viber/WhatsApp.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Noaptea s-au presurat 10 tone de sare, în special, pe drumurile de la nord și din centru. Cum se circulă dimineața apare prima dată în Realitatea.md.