Traficul pe traseele publice naționale se desfășoară în regim de iarnă, comunică Administrația Națională a Drumurilor, transmite IPN.
Conform datelor operative ale AND din această dimineață, pe parcursul nopții și în primele ore ale zilei au fost mobilizate patru utilaje speciale și presărate 10 tone de sare tehnică.
Echipajele de întreținere a drumurilor au intervenit în special în localități din nordul și centrul țării, unde au fost monitorizate condițiile de circulație și, după necesitate, a fost folosită sare tehnică. În sudul țării intervențiile au constat în patrularea traseelor, precizează AND.
Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență, să-și echipeze transportul cu pneuri de iarnă și să se informeze din timp despre starea vremii. Pentru sesizarea situațiilor problematice, participanții la trafic pot apela Serviciul operativ al AND, disponibil non-stop la numerele de telefon: (+373) 78 337 744 și (+373) 60 477 117, disponibile pe aplicațiile Viber și WhatsApp.
The post Pe traseele naționale se circulă în regim de iarnă, AND appeared first on ipn.md.