Rusia susține că atacă orașe ucrainene pentru a le „elibera”

Autoritățile ruse au descris bombardamentele, înaintarea trupelor și ocuparea unor localități din Ucraina drept „eliberare”, invocând ca pretext apărarea și „protecția” populației locale.

Moscova a transmis vineri că trupele ruse ar fi „eliberat” în ultima săptămână nouă localități din regiunile Harkov, Zaporojie și Donețk. Rușii numesc regiunea Donețk drept „Republica Populară Donețk”, statut recunoscut exclusiv de Rusia.

Orașe ucrainene, bombardate pentru a fi „eliberate”

Potrivit Ministerului rus al Apărării, „unități ale armatei ruse din Vest și Centru ar fi „eliberat” localitățile Dibrova, Boguslavka, Dimitrov, Rodinskoe, Artiomovka și Volnoe, aflate în regiunile Donețk și Harkov. Grupările militare menționate sunt structuri operaționale ale armatei ruse, create pentru a coordona acțiunile militare pe diferite direcții ale frontului. Ele reunesc trupe terestre, artilerie, aviație și alte elemente de luptă, în funcție de obiectivele stabilite de Moscova.

Separat, Moscova afirmă că forțe ruse din est ar fi „eliberat” Guliaipole, iar unități ruse din zona Niprului ar fi preluat controlul asupra orașului Stepnogorsk și a localității Lukianovskoe.

Loviturile asupra infrastructurii ucrainene, prezentate ca „răspuns”

Atacurile asupra obiectivelor militar-industriale și energetice din Ucraina sunt prezentate de autoritățile ruse ca un „răspuns” la presupuse acțiuni ale Kievului asupra unor ținte civile de pe teritoriul Rusiei. „Ca răspuns la atacurile teroriste ale Ucrainei asupra obiectivelor civile de pe teritoriul Federației Ruse”, susțin oficialii ruși.

Aceștia au transmis și un bilanț în care evidențiază amploarea și tipul loviturilor lansate, afirmând că: „Între 27 decembrie 2025 și 2 ianuarie 2026, forțele armate ale Federației Ruse au efectuat un atac masiv și șase lovituri combinate cu armament de precizie, inclusiv rachete hipersonice Kinzhal”.

Potrivit versiunii prezentate de Moscova, loviturile ar fi vizat întreprinderi ale complexului militar-industrial ucrainean, infrastructura energetică, de transport și portuară, precum și facilități pentru producția și pregătirea dronelor de atac, depozite de muniții și combustibil.

Bilanț revendicat de Moscova

Armata ucraineană ar fi pierdut, potrivit Moscovei, în decurs de o săptămână, peste 9.000 de militari. De asemenea, rușii susțin că au distrus 5 tancuri, 112 vehicule blindate, 425 de autovehicule, 47 de piese de artilerie, 29 de stații de război electronic și 66 de depozite logistice (muniții, materiale și combustibil), cifre care nu pot fi verificate din surse independente.

Informațiile prezentate de armata rusă nu au fost confirmate de autoritățile ucrainene.

Publicat
Din categoria Politic