Mihai Popșoi a discutat la telefon cu Yvette Cooper despre consolidarea cooperării moldo-britanice

Ministrul afacerilor externe al Republicii Moldova, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu omologul său al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Yvette Cooper. Oficialii au discutat despre consolidarea cooperării moldo-britanice în domenii strategice, în cadrul Parteneriatului pentru apărare și securitate, precum și dezvoltarea colaborării economice prin inițiative menite să apropie mediile de afaceri.

Mihai Popșoi a mulțumit Regatului Unit pentru cooperarea strânsă și rolul său de partener de încredere al Republicii Moldova, inclusiv în susținerea dezvoltării țării noastre și a eforturilor de asigurare a securității regionale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

De asemenea, oficialii au abordat cooperarea în cadrul Consiliului Europei, în contextul exercitării de către Moldova a Președinției Comitetului de Miniștri. Cu această ocazie, Mihai Popșoi a invitat-o pe Yvette Cooper să participe la sesiunea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, care va avea loc la Chișinău, în luna mai 2026.

Cei doi miniștri de externe au convenit să continue dialogul și cooperarea în domeniile de interes comun.

Articolul Mihai Popșoi a discutat la telefon cu Yvette Cooper despre consolidarea cooperării moldo-britanice apare prima dată în Realitatea.md.