
Rusia a declarat la Consiliul de Securitate al ONU că va continua acțiunile militare împotriva Ucrainei până când președintele Volodimir Zelenski „își va reveni”, respingând ideea desfășurării forțelor de menținere a păcii și avertizând că situația de la Kiev se va înrăutăți, scrie Kyiv Post. Declarațiile au fost făcute luni, 12 ianuarie, de reprezentantul al Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate dedicate războiului din Ucraina.
Sesiunea a fost convocată după ce Rusia a utilizat o rachetă Oreshnik împotriva regiunii Liov din vestul Ucrainei, pe 9 ianuarie. În intervenția sa, Nebenzia a susținut că Rusia nu vizează civilii, în ciuda dovezilor prezentate anterior de comunitatea internațională, acuzând în schimb Ucraina că atacă ținte civile și statele occidentale ignoră presupusele atacuri ucrainene asupra teritoriului rus.
Diplomatul rus a avertizat că situația de la Kiev „se va înrăutăți pe zi ce trece” și a afirmat că fiecare atac ucrainean va fi întâmpinat cu un „răspuns dur”. Totodată, el l-a acuzat pe Volodimir Zelenski că ar fi blocat inițiativele de pace susținute de Statele Unite, prin impunerea unor „condiții nerealiste” pentru negocieri.
Referindu-se la discuțiile privind desfășurarea unor forțe de menținere a păcii, Nebenzia a declarat că astfel de măsuri nu ar ajuta Ucraina și că apropierea forțelor NATO de granițele acesteia nu ar schimba situația de pe teren. Nebenzia a negat, de asemenea, informațiile privind victimele civile ucrainene provocate de atacurile rusești, afirmând că majoritatea deceselor ar fi cauzate de activitatea apărării aeriene ucrainene și insistând că forțele ruse nu atacă ținte civile.
În realitate, Rusia a distrus sau aproape a distrus peste o duzină de orașe și localități ucrainene, iar în zone precum Izium și Bucha au fost descoperite gropi comune după retragerea trupelor ruse. De asemenea, Moscova a fost acuzată de așa-numite „safariuri umane”, prin atacuri deliberate cu drone asupra civililor din Herson, Nikopol, Nikolaiv și regiunea Harikov.
„Până când liderul de la Kiev nu își va reveni și nu va accepta termeni realiști de negociere, vom continua să rezolvăm problema pe cale militară”, a declarat Nebenzia, adăugând că „cu fiecare zi pe care o pierde, condițiile de negociere nu vor face decât să se înrăutățească”.
Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Andrei Melnik, a replicat că atacurile rusești la scară largă asupra orașelor ucrainene demonstrează lipsa de interes a Kremlinului de a pune capăt războiului și a descris aceste acțiuni drept un „semnal politic deliberat”, în special către Statele Unite.
La reuniunea de urgență, SUA au criticat dur utilizarea de către Rusia a rachetei balistice cu capacitate nucleară Oreshnik, numind-o o escaladare periculoasă a conflictului. Ambasadorul adjunct al Washingtonului a declarat că Rusia intensifică atacurile asupra infrastructurii energetice și civile, lăsând sute de mii de oameni fără încălzire și electricitate în condiții de ger.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În aceeași noapte, Rusia a lansat un atac amplu cu aproximativ 270 de rachete și drone asupra Ucrainei, vizând în principal Kievul. Atacurile au ucis cel puțin patru persoane, au avariat ambasada Qatarului și au lăsat aproape 6.000 de blocuri fără electricitate, pe fondul temperaturilor sub zero grade.
Articolul Rusia: vom continua războiul până când Zelenski „își va reveni”, avertisment la ONU apare prima dată în Realitatea.md.