În anii ’70, analizele mostrelor aduse de astronauții misiunilor Apollo au evidențiat urme de apă, dioxid de carbon, heliu și azot în regolitul lunar. Inițial, aceste elemente au fost atribuite în totalitate influenței vântului solar, care afectează permanent Luna.
În 2005, cercetători din Japonia au propus însă o ipoteză alternativă: o parte din aceste substanțe ar putea proveni din atmosfera Pământului. Probabil chiar din perioadele timpurii ale planetei, înainte ca aceasta să dezvolte un câmp magnetic stabilâ, arată CNN.
Câmpul magnetic – un canal, nu o barieră
Cercetarea realizată de specialiști de la University of Rochester contrazice ipoteza clasică. Conform noilor date, câmpul magnetic al Pământului nu blochează transferul de particule, ci îl poate chiar favoriza.
Simulările computerizate arată că magnetosfera – „scutul” magnetic al planetei – direcționează particule din atmosfera terestră către Lună. Se întâmplă în special atunci când aceasta trece prin „coada magnetică” a Pământului, fenomen ce are loc în faza de Lună plină.
Autorii studiului afirmă că acest mecanism nu aparține exclusiv trecutului îndepărtat, ci continuă să funcționeze și astăzi. Astfel, oxigenul și azotul detectate pe Lună nu sunt doar vestigii ale formării acesteia, ci rezultatul unui schimb continuu de material între Pământ și satelitul său.
Rezultatele au fost confirmate prin compararea simulărilor cu date obținute din mostrele Apollo 14 și Apollo 17.
Luna și importanța descoperirii
Prezența unor elemente precum oxigenul, hidrogenul și azotul în solul lunar ar putea fi esențială pentru viitoarele misiuni de explorare. Aceste resurse ar putea fi utilizate pentru obținerea apei, combustibilului sau aerului respirabil. S-ar reduce astfel necesitatea de transporturi costisitoare de pe Pământ.
Cercetătorii cred că regolitul lunar ar putea acționa ca o arhivă naturală, păstrând informații despre compoziția atmosferei Pământului de-a lungul istoriei sale. Inclusiv din perioade cheie pentru apariția și evoluția vieții.
Publicat în Nature Communications Earth & Environment, studiul întărește ideea că Pământul și Luna nu au evoluat doar împreună din punct de vedere geologic, ci au schimbat materiale la nivel chimic pe parcursul a miliarde de ani.
Mostrele recente aduse de misiunile chineze Chang’e vor permite testarea mai detaliată a acestei teorii. Aceasta ar putea transforma fundamental modul în care privim relația dintre planeta noastră și satelitul său.