Explozie la o anexă a Poliției Lugoj. Trei persoane afectate, una rănită grav. / IPJ: Clădirea nu era racordată la gaz

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, clădirea în care a avut loc explozia nu era racordată la rețeaua de gaz și nu are legătură structurală cu sediul principal al poliției. Anexa este folosită pentru activități administrative și de poliție rutieră.

„La acest moment se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, distrugere din culpă și nerespectarea normelor de securitate și sănătate în muncă. Avem o singură victimă, un coleg de-al nostru, aflat în stare stabilă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Autoritățile au instituit un perimetru de siguranță pe cinci străzi, care poate fi extins sau restrâns în funcție de concluziile specialiștilor de la distribuția de gaz și ISU. Sediul principal al Poliției Lugoj a fost evacuat preventiv, la fel și mai multe clădiri din zonă.

IPJ precizează că centrala termică a clădirii principale a fost verificată inclusiv în ziua precedentă incidentului și că, din primele date, explozia nu are legătură cu instalația de încălzire.

Intervenția pompierilor

„În jurul orei 8:20 am fost solicitați pentru o explozie pe strada Avram Iancu. Am intervenit cu trei autospeciale de stingere și am solicitat în sprijin o autospecială CBRN. La fața locului am constatat că trei persoane au fost surprinse de explozie. O persoană a fost transportată la spital cu arsuri de gradele III și IV la nivelul capului și membrelor superioare, o altă persoană a fost transportată la spital, iar cea de-a treia, cu atac de panică, a refuzat transportul”, a declarat maior Miluț Daniel, comandant de detașament ISU.

Echipajele CBRN au efectuat măsurători, care au indicat valori de două-trei ori mai mari decât cele normale în anumite zone, motiv pentru care aproximativ 31 de persoane au fost evacuate preventiv.

Furnizarea gazului a fost oprită în zonă de echipele operatorului, iar specialiștii continuă verificările pentru a stabili dacă a existat o acumulare de gaz sau o altă sursă a deflagrației.

Anchetă în curs

„Mâine se va constitui o echipă complexă formată din specialiști criminaliști și experți tehnici pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii exploziei”, a mai precizat comisar Iacob Cătălina, șefa Biroului Cercetare la Fața Locului.

Deocamdată, autoritățile nu confirmă cauza incidentului și anunță că este posibil să fi fost vorba de o coincidență tehnică, fără legătură cu instalațiile de gaz ale poliției.

Publicat
Din categoria Politic