
Ucraina va putea folosi anul acesta și anul viitor 60 de miliarde de euro din împrumutul de 90 de miliarde acordat de Uniunea Europeană pentru a-și consolida capacitățile militare, a anunțat miercuri, 14 ianuarie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, potrivit Agerpres.
Împrumutul, convenit în decembrie de liderii europeni, va fi finanțat prin emiterea de datorie comună a UE. Ucraina îl va rambursa doar în cazul în care Rusia va plăti „reparații de război”, iar garanția va fi asigurată de bugetul Uniunii Europene, adică de statele membre.
Trei țări – Ungaria, Republica Cehă și Slovacia – au obținut scutiri de la participarea la mecanismul de garantare a împrumutului, amenințând că l-ar putea bloca prin veto în caz contrar. Premierul ungar Viktor Orban a declarat că „împrumutul nu va fi niciodată rambursat de Ucraina, deoarece Rusia nu va plăti reparațiile de război”, iar statele UE garante ar putea fi nevoite să suporte costul.
Președinta Comisiei Europene a precizat că împrumutul va fi fără dobândă pentru Ucraina, iar dobânda va fi acoperită din bugetul comunitar. Von der Leyen a explicat că, din suma totală de 90 de miliarde de euro, 30 de miliarde vor fi folosite pentru acoperirea deficitului bugetar al Ucrainei, iar 60 de miliarde vor fi dedicate achiziției de echipamente militare, furnizate cu prioritate de țările europene.
„Cu 60 de miliarde de euro ajutor militar, Ucraina va putea rezista în fața Rusiei și, în același timp, se va putea integra mai strâns în baza industrială de apărare europeană”, a declarat Ursula von der Leyen.
Totuși, aceasta a adăugat că, dacă producătorii europeni nu vor putea satisface cerințele Ucrainei, armele sau munițiile necesare vor putea fi achiziționate și din afara Europei.
Mai multe state membre, inclusiv Franța, au insistat ca finanțarea să meargă preponderent către industria europeană de apărare. Această cerință a fost contestată de Kiev și de alte țări europene, care au subliniat că o mare parte din echipamentele militare necesare în războiul cu Rusia sunt furnizate de Statele Unite.
În ceea ce privește SUA, după preluarea mandatului de președinte, Donald Trump nu a aprobat noi pachete de ajutor militar, dar a continuat livrările de arme și muniții aprobate anterior de Joe Biden. Trump a ajuns la o înțelegere cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, prin care sprijinul militar pentru Ucraina continuă, dar financiar este suportat de europeni. Astfel a fost creat mecanismul PURL („Lista de Necesități Prioritare pentru Ucraina”), prin care statele europene achiziționează din SUA arme și muniții pentru armata ucraineană.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Ursula von der Leyen: 60 de miliarde din împrumutul UE pentru Ucraina vor merge către echipamente militare apare prima dată în Realitatea.md.