Alături de Asociația Visit Timiș, la eveniment vor participa HORETIM, Consiliul Județean Arad, Visit Oradea și Visit Sibiu.
Participarea județului Timiș la Ferien-Messe Wien are loc în perioada 15–18 ianuarie și va pune accentul pe consolidarea prezenței noastre pe piața turistică din Austria, în special prin promovarea candidaturii Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028.
„Prin participarea la Ferien-Messe Wien urmărim să atragem turiști, parteneriate și vizibilitate internațională pentru vestul României. De exemplu, standul Visit Timiș va găzdui un mic-dejun de tip business, dedicat specialiștilor din turism și reprezentanților mass-media internaționale, unde gastronomia va deveni un instrument de dialog și promovare. Chiar dacă România nu are un stand național la această ediție, am ales să fim prezenți printr-un efort comun al administrațiilor și organizațiilor de promovare, pentru a dovedi că putem lucra unitar și profesionist”, a subliniat Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș.
Citeşte comunicatul integral AICI