Iran și-a redeschis spațiul aerian joi dimineața, după ce acesta a fost închis temporar din motive de securitate, pe fondul escaladării tensiunilor cu Statele Unite.
Autoritățile iraniene au impus inițial restricții asupra majorității zborurilor de sosire și plecare pentru aproximativ cinci ore, măsura fiind luată în contextul unei posibile acțiuni militare americane, care ar fi putut spori riscurile pentru companiile aeriene ce tranzitează regiunea.
Restricția a fost ridicată la ora 3:30 UTC, respectiv 10:30 p.m. EST miercuri. Cu toate acestea, datele în timp real ale platformei FlightRadar24 arătau că, la ora 4:00 UTC, majoritatea aeronavelor continuau să evite spațiul aerian iranian, în pofida ridicării oficiale a interdicției. Unele companii aeriene interne au început însă să reia zborurile.
Ordinul inițial a prevăzut o excepție pentru cursele internaționale către și dinspre Teheran, cu condiția obținerii unei aprobări prealabile din partea autorității aviatice civile iraniene.
Închiderea temporară a avut loc după ce președintele american Donald Trump a amenințat cu o posibilă intervenție, declarând că Statele Unite vor ”veni în ajutorul” protestatarilor iranieni dacă represiunea violentă va continua. În acest context, SUA au început relocarea unei părți din personalul și echipamentele militare din Orientul Mijlociu, ca reacție la amenințările Iranului privind atacuri asupra bazelor americane.
Ulterior, Trump a moderat discursul, afirmând miercuri seara, la Casa Albă, că a primit asigurări potrivit cărora uciderea protestatarilor a încetat și că va monitoriza situația înainte de a decide asupra unei eventuale acțiuni militare.
În ultimele zile, mai multe companii aeriene au anulat sau redirecționat zborurile către Teheran, invocând riscuri de securitate. Cea mai mare companie aeriană din India, IndiGo, a anunțat joi că unele zboruri internaționale vor fi afectate de închiderea temporară a spațiului aerian iranian.