Criza continuă la Tiraspol! Starea de urgență rămâne în vigoare până la 15 februarie

Pretinsele autorități de la Tiraspol au decis prelungirea stării de urgență în economie pentru încă 30 de zile, până la 15 februarie, potrivit unui decret semnat de liderul administrației separatiste, Vadim Krasnoselski, și aprobat de așa-numitul Soviet Suprem al regiunii, transmite bani.md.

Decizia vine pe fondul continuării dificultăților economice din regiune, inclusiv probleme legate de aprovizionarea cu resurse energetice, funcționarea industriei și încasările bugetare. Starea de urgență economică oferă administrației de la Tiraspol instrumente extinse pentru a interveni în activitatea întreprinderilor, a controla fluxurile financiare și a redistribui resursele considerate critice.

Tiraspolul a motivat necesitatea prelungirii prin dificultățile economice persistente și deteriorarea situației social-economice, pe fondul reducerii livrărilor de gaze naturale în regiune.

Anterior, regiunea transnistreană a fost menținută sub regim de urgență economică într-o perioadă îndelungată, din decembrie 2024 până la 31 august 2025, pe fondul crizelor energetice și financiare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Criza continuă la Tiraspol! Starea de urgență rămâne în vigoare până la 15 februarie apare prima dată în Realitatea.md.