Pretențiile Statelor Unite ale Americii (SUA) asupra Groenlandei nu reprezintă doar o dispută teritorială, ci un test de supraviețuire pentru ordinea mondială bazată pe reguli. Politologul român, Cătălin Gabriel Done, și expertul în relații internaționale, Grigore Guzun, au avertizat, la emisiunea ÎN CONTEXT de la Moldova 1, ediția din 14 ianuarie, că o eventuală acțiune unilaterală a Washingtonului ar valida tacticile de revizuire a frontierelor folosite de Moscova și ar pune în pericol coeziunea Alianței Nord-Atlantice.