
Șase migranți care intenționau să intre ilegal în Republica Moldova au fost prinși de polițiștii de frontieră ascunzându-se într-un camion. Cazul a fost documentat în timpul controlului la trecerea frontierei asupra unui camion care, potrivit documentelor, transporta marfă din Ucraina spre Moldova.
Incidentul s-a produs în Punctul de Trecere a Frontierei comun Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în țară.
„La frontieră s-a prezentat un conațional în vârstă de 69 de ani, la volanul unui camion. În baza analizei de risc, mijlocul de transport a fost supus unui control suplimentar. În urma verificărilor efectuate de echipa mixtă de control moldo-ucraineană, în compartimentul marfar au fost depistați șase bărbați, cetățeni ai Ucrainei, care intenționau să pătrundă ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.
Șoferul camionului a fost reținut pentru 72 de ore, în vederea clarificării tuturor circumstanțelor, stabilirii gradului de implicare și acumulării probatoriului necesar. Totodată, persoanele depistate au solicitat azil pe teritoriul Republicii Moldova, conform procedurilor legale în vigoare”, se arată în comunicatul emis de Poliția de Frontieră.
Potrivit datelor preliminare, fiecare din bărbați ar fi achitat 12.000 de dolari pentru facilitarea trecerii ilegale a frontierei și deplasarea ulterioară. Acțiunea ar fi fost organizată de o grupare criminală transfrontalieră, cu membri activi pe teritoriul țării noastre a țării vecine.
[bzplayer youtube=”https://youtu.be/QJbbZnd5IP0″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Acțiunile de urmărire penală continuă sub coordonarea Procuraturii Căușeni, Oficiul Ștefan Vodă, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate, documentării complete a activității infracționale și consolidării probatoriului, cu respectarea strictă a principiului prezumției de nevinovăție.
Articolul VIDEO Camion cu migranți, descoperit la frontieră. Fiecare a plătit 12.000 $ pentru a ajunge în Moldova apare prima dată în Realitatea.md.