
La începutul lunii ianuarie, oamenii legii au fost sesizați despre comiterea unui șantaj. În urma investigațiilor preliminare, s-a constat că, în perioada 2022-2026, un grup de persoane, care sunt încă în curs de identificare, ar fi amenințat o femeie de 40 ani și apropiații acesteia cu violență, moarte, răspândirea de informații defăimătoare și publicarea unor imagini intime pe rețelele de socializare.
Prin aceste acțiuni, victimele au fost constrânse să ofere suma de 6.769 de euro.
„Ca urmare a acțiunilor operative și a măsurilor speciale de investigație, ofițerii au identificat principalul suspect, un bărbat de 24 de ani, căutat din 2023 de Inspectoratul de Poliție Glodeni și anterior condamnat la 5 ani de închisoare pentru diverse infracțiuni.
La 15 ianuarie 2026, suspectul a fost reținut în Chișinău, cu suportul polițiștilor din BPDS „Fulger” și procurorilor PCCOCS, fiind plasat în izolatorul de detenție preventivă. În urma percheziției la domiciliu au fost ridicate mijloace de comunicare utilizate în scop infracțional”, transmite Poliția Națională.
[bzplayer mp4=”https://cloud.realitatea.group/video/rupor.md/IMG_9692.MP4″ muted=”false”]
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Potrivit legislației penale, persoana vinovată de asemenea infracțiune riscă închisoare de la 7 la 10 ani și amendă între 92. 500 și 117. 500 de lei. Investigațiile continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Articolul „Până la 00:00 îți dau o șansă”: O femeie și apropiații săi, amenințați cu informații defăimătoare de un tânăr apare prima dată în Realitatea.md.