Consiliul Superior al Procurorilor a anunțat că a recepționat o notificare din partea directoarei Institutului Național al Justiției privind expirarea mandatului de membru al Consiliului INJ deținut de Ion Covalciuc, procuror-șef interimar al Procuraturii Bălți.
Potrivit CSP, Ion Covalciuc a fost desemnat membru al Consiliului INJ prin Hotărârea CSP nr. 1-167/2021 din 28 decembrie 2021, pentru un mandat de 4 ani, valabil în perioada 28 decembrie 2021 – 28 decembrie 2025.
În conformitate cu cadrul legal, CSP are atribuția de a desemna procurorii membri ai Consiliului INJ, Consiliul fiind organul suprem de conducere al Institutului, iar componența acestuia fiind stabilită prin lege.
Legea prevede că CSP desemnează 3 membri din rândul procurorilor în Consiliul INJ: un procuror din cadrul Procuraturii Generale, un procuror din cadrul procuraturilor specializate și un procuror din cadrul procuraturilor teritoriale.
În acest context, pentru a asigura continuitatea reprezentării procurorilor din procuraturile teritoriale, CSP lansează un apel public către procurorii din această categorie pentru depunerea candidaturilor în vederea desemnării unui nou membru.
Candidaturile pot fi depuse până la 20 ianuarie 2026, inclusiv, prin transmiterea documentelor la adresa de e-mail a Aparatului CSP: aparat@csp.md.
Dosarul de candidatură trebuie să conțină o scrisoare de intenție, prin care candidatul își exprimă disponibilitatea de implicare în activitatea Consiliului INJ și, opțional, viziunea asupra rolului Institutului, precum și un curriculum vitae, care să reflecte parcursul profesional și experiența relevantă pentru exercitarea mandatului.