Boboteaza, explicată de preotul Ioan Cosoi. „Accentul nu este pe a avea agheasma în casă. Trăirea este cea mai importantă”

Astăzi, de Bobotează, creștinii ortodocși care urmează calendarul iulian marchează Botezul Domnului, una dintre cele mai importante sărbători creștine. Cu acest prilej, preotul Ioan Cosoi, din cadrul Arhiepiscopiei Chișinăului – Mitropolia Basarabiei, a vorbit pentru Realitatea despre semnificația agheasmei și sensul acestei zile pentru credincioși.

„Agheasma este apa sfințită și această practică liturgică are origine în momentul biblic relatat în Sfintele Evanghelii, la botezul lui Iisus, prin această descoperire dumnezeiască a Sfintei Treimi, Teofania”, a declarat Ioan Cosoi. Potrivit preotului, „prin această afundare în apă, firea apelor s-a sfințit, așa cum se spune în rugăciunea de sfințire a agheasmei”.

Clericul a explicat că în tradiția ortodoxă există două tipuri de agheasmă. „Este agheasma mare și agheasma mică. Ceea ce folosim de obicei este agheasma mică, iar agheasma mare se face doar în ajunul și în sărbătoarea Botezului lui Iisus”.

Referindu-se la efectul spiritual al apei sfințite, Ioan Cosoi a spus: „Prin faptul că este invocat numele lui Dumnezeu și este însemnată apa prin semnul crucii, apa capătă o putere. Această putere o vedem cu ochii trupești prin faptul că agheasma nu se strică, deși poate sta mult timp. Noi, ca oameni care suntem alcătuiți din apă, primim această putere de la apa sfințită și o luăm pe nemâncate în fiecare dimineață”.

Boboteaza are legătură directă și cu botezul fiecărui creștin.

„Este reactualizarea evenimentului biblic al botezului lui Iisus, dar care este strâns legat și de botezul nostru. Este, de fapt, o reînnoire a angajamentelor de a asculta de Dumnezeu, pentru că prin botez noi toți suntem copiii lui Dumnezeu”, a explicat părintele Ioan.

În ceea ce privește folosirea agheasmei mari, Ioan Cosoi a menționat: „Practica este că o consumăm și cu ea stropim și spălăm lucrurile. O folosim pe nemâncate, în perioada aceasta de la sărbătoarea Botezului lui Iisus, timp de opt zile”. Tot în această perioadă, „preotul face vizite pastorale în ajun de Bobotează sau în zilele Bobotezei și stropește gospodăriile, grădinile și animalele, pentru a aduce binecuvântarea”.

În final, părintele Ioan Cosoi a transmis un mesaj credincioșilor: „Este o sărbătoare foarte mare, dar accentul nu este neapărat pe faptul că noi mergem la această sărbătoare să luăm agheasmă și să o avem în casă, că ea ne aduce nouă beneficii. Trăirea este cea mai importantă. Botezul ne reamintește despre botezul nostru și despre angajamentele pe care le avem, iar în acest urcuș spiritual, de a fi copii, fii ai lui Dumnezeu și de a fi după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, agheasma ne ajută de zi cu zi”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Boboteaza, explicată de preotul Ioan Cosoi. „Accentul nu este pe a avea agheasma în casă. Trăirea este cea mai importantă” apare prima dată în Realitatea.md.