Partidul Liberal cere desființarea raioanelor: „Statul cheltuie anual două miliarde de lei inutil”

Partidul Liberal solicită reorganizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova și desființarea celor 32 de raioane, pe care le consideră structuri depășite, fără atribuții reale, dar costisitoare pentru bugetul de stat. Potrivit formațiunii, întreținerea consiliilor raionale presupune cheltuieli anuale de aproximativ două miliarde de lei, bani care ar putea fi redirecționați către domenii prioritare.

În cadrul unei emisiuni la Vocea Basarabiei, președintele PL, Mihai Ghimpu, a declarat că liberalii așteaptă de la noul Cabinet de Miniștri urgentarea reformei administrativ-teritoriale. El a amintit că raioanele au fost create în perioada sovietică și menținute ulterior din considerente politice, iar reforma realizată în 1998 a fost anulată odată cu revenirea comuniștilor la guvernare. „Astăzi există toate condițiile pentru reluarea reformei. Dacă nu se acționează acum, riscăm ca după alegerile locale din 2027 să păstrăm raioanele încă cel puțin patru ani”, a avertizat liderul liberal.

Mihai Ghimpu a subliniat că serviciile pentru cetățeni vor rămâne în teritoriu, iar atribuțiile consiliilor raionale vor fi transferate către primării, considerate mai apropiate de nevoile oamenilor. Totodată, drumurile raionale ar urma să fie gestionate de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Economiile obținute ar putea fi investite în spitalele din teritoriu, pentru modernizarea condițiilor și dotarea cu echipamente performante.

Partidul Liberal propune crearea câtorva județe în locul raioanelor, semnarea unui acord cu Guvernul României pentru susținerea înfrățirilor între primării și utilizarea eficientă a resurselor publice. Potrivit PL, economisirea celor două miliarde de lei anual ar permite dezvoltarea localităților, majorarea salariilor funcționarilor din administrația publică locală de nivelul I și atragerea specialiștilor în primării.

Liderul liberal a invocat și exemplul descentralizării financiare din perioada în care PL a fost la guvernare, când fondurile pentru drumuri au fost direcționate către primării, ceea ce a dus la apariția infrastructurii rutiere în numeroase sate. În final, Mihai Ghimpu a menționat că, în viziunea liberalilor, cea mai bună soluție pe termen lung ar fi dispariția raioanelor în contextul unirii Republicii Moldova cu România, scenariu care, potrivit acestuia, ar aduce beneficii economice și sociale majore pentru cetățeni.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Partidul Liberal cere desființarea raioanelor: „Statul cheltuie anual două miliarde de lei inutil” apare prima dată în Realitatea.md.