Creșterea capacității militare a Uniunii Europene este posibilă, însă va avea costuri sociale și politice semnificative. Declarația aparține istoricului Anatol Țăranu și a fost făcută în cadrul dezbaterii publice: „Despre necesitatea și capacitatea UE de a prelua propria apărare”, organizată de Agenția de presă IPN.
În timpul dezbaterii, Anatol Țăranu a analizat potențialul economic al Europei de a construi o structură militară capabilă să descurajeze o eventuală agresiune a Federației Ruse. Potrivit istoricului, Uniunea Europeană dispune de resurse economice superioare celor ale Rusiei, însă întâmpină dificultăți instituționale și de adaptare industrială.
„Să vorbim despre potențialul Europei să creeze o structură militară capabilă să oprească agresiunea Rusiei. Din punct de vedere economic, categoric, Europa depășește capacitățile Federației Ruse. Este adevărat, această capacitate economică slăbește din cauza factorului instituțional și Europa are nevoie de timp pentru a-și reprofila propria industrie și de a ridica ponderea industriei militare”, a spus Anatol Țăranu.
Fostul ambasador al Republicii Moldova în Rusia a prezentat date comparative privind cheltuielile de apărare. El a subliniat că nivelul actual al investițiilor europene în domeniul militar este neuniform și, în ansamblu, inferior celui al Statelor Unite și al Rusiei raportat la PIB.
„În 2024 bugetul militar al Europei a fost de 350 de miliarde de dolari. Acești bani constituiau puțin peste 2% din PIB-ul european. Este o mare diferență, statele iberice cheltuie 1% din PIB, iar Polonia pentru cheltuieli de apărare oferă peste 5% din PIB. În același timp, SUA oferă bugetului militar 850 de miliarde de dolari, ceea ce constituie mai mult de 3% din PIB-ul american. Rusia în 2024 a cheltuit 250 de miliarde de dolari, ceea ce înseamnă 7% din PIB-ul rus”, a explicat Anatol Țăranu.
Istoricul a atras atenția asupra consecințelor sociale și electorale ale unei eventuale majorări substanțiale a bugetelor de apărare în Europa. Potrivit acestuia, dublarea cheltuielilor militare ar presupune sacrificii greu de acceptat pentru cetățenii europeni.
„Dacă Europa va crește cheltuielile militare până la 3-5% din PIB, asta înseamnă că la cele 350 de miliarde cheltuite în 2024, UE trebuie să mai adauge 200-300 miliarde, adică să dubleze cheltuielile pentru apărare. Nu este un lucru simplu pentru Europa care s-a obișnuit cu prosperitatea. Orice creștere a cheltuielilor militare va lovi în sfera socială, iar asta nu face bine din punct de vedere electoral”, a mai spus Anatol Țăranu.
Dezbaterea publică la tema: „Despre necesitatea și capacitatea UE de a prelua propria apărare” este ediția a 341-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”. Proiectul este sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.
The post Anatol Țăranu: Orice creștere a cheltuielilor militare în Europa va lovi sfera socială appeared first on ipn.md.