FMI avertizează asupra unei posibile „bule” AI și a riscurilor geopolitice

În raportul World Economic Outlook, publicat luni, FMI estimează acum o creștere globală de 3,3% în acest an, față de 3,1% cât prognoza în octombrie. Pentru 2027, estimarea rămâne la 3,2%, notează Bloomberg.

FMI arată că boomul investițiilor în inteligența artificială susține piețele și economia, mai ales în America de Nord și Asia. Însă dacă promisiunile legate de productivitate nu se confirmă, piețele ar putea scădea brusc, iar efectele s-ar putea vedea și în alte sectoare.

„Rămânem îngrijorați că economia este expusă unor șocuri potențial mari care s-ar putea să nu aibă un efect imediat”, dar care se pot acumula în timp, a declarat economistul-șef al FMI, Pierre-Olivier Gourinchas, într-o conferință de presă.

El a adăugat că economia globală a reușit să se adapteze, însă incertitudinea rămâne ridicată.

FMI spune că efectele tarifelor și ale incertitudinii ar putea să se reducă în acest an și anul viitor. Totuși, există riscul să apară noi dispute comerciale și ca mai multe țări să devină mai protecționiste. Asta ar putea reduce profiturile companiilor.

Pentru SUA, FMI prognozează o creștere economică de 2,4% în 2026, apoi o încetinire la 2% în 2027.

Economia chineză ar urma să avanseze cu 4,5% în 2026, apoi cu 4% în 2027.

Estimările FMI pentru Marea Britanie rămân neschimbate: 1,3% în 2026 și 1,5% în 2027.

Germania ar urma să aibă o creștere a PIB de 1,1% în 2026 și de 1,5% în 2027, potrivit FMI.

Publicat
Din categoria Politic