Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Albaniei: Europa este casa noastră

Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic – aderarea la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Albaniei, Bajram Begaj, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, transmite IPN.

„Moldova și Albania împărtășesc același obiectiv strategic: să devenim state membre ale Uniunii Europene. Este un drum care cere muncă și perseverență, dar este și un drum care ne oferă speranță, ne întărește instituțiile și ne apropie de un viitor mai sigur. Ne sprijinim reciproc, învățăm unii de la alții și construim parteneriate bazate pe încredere și respect”, a declarat Igor Grosu.

Potrivit șefului Legislativului, în discuțiile cu președintele Albaniei a fost subliniată importanța continuării reformelor și a consolidării statului de drept, ca elemente-cheie în parcursul european al ambelor țări.

„Uniunea Europeană va fi mai puternică alături de state care îi împărtășesc valorile și aleg democrația, libertatea și respectul pentru oameni. Moldova și Albania merg înainte cu aceeași convingere: Europa este casa noastră”, a conchis Igor Grosu.

Președintele Republicii Albania, Bajram Begaj, efectuează, în perioada 18 – 20 ianuarie, o vizită oficială în Republica Moldova, la invitația președintei Maia Sandu.

The post Igor Grosu, după întrevederea cu președintele Albaniei: Europa este casa noastră appeared first on ipn.md.