
Fostul președinte al Judecătoriei Chișinău, magistratul Radu Țurcanu, a fost eliberat din funcție, după ce Consiliul Superior al Magistraturii a constatat că acesta nu a promovat evaluarea externă, pe fondul unor suspiciuni legate de integritatea sa financiară.
Decizia a fost luată marți, când CSM a aprobat raportul de reevaluare al Comisiei de evaluare externă cu 9 voturi „pentru” și unul „împotrivă”. Potrivit concluziilor, au fost identificate discrepanțe semnificative între veniturile declarate și cheltuielile efectuate, care depășesc pragul prevăzut de lege. În aceste condiții, magistratul a fost decăzut din dreptul de a ocupa funcții publice timp de șase ani și nu va primi indemnizația unică de concediere, transmite IPN.
Radu Țurcanu este magistrat din 2007, activând la Judecătoria Botanica. În 2014 a fost numit vicepreședinte al instanței, iar în 2017 a preluat funcția de președinte al Judecătoriei Chișinău, fiind singurul candidat înscris în concurs.
În 2019, acesta a fost temporar suspendat din funcția de conducere, în urma unei sesizări privind presupuse imixtiuni și atacuri asupra unui judecător. Ulterior, decizia a fost anulată, iar Radu Țurcanu și-a continuat mandatul de președinte al instanței până în luna mai 2021.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Articolul Judecătorul Radu Țurcanu, eliberat din funcție după ce nu a promovat evaluarea externă apare prima dată în Realitatea.md.