În 2024, 25,4% dintre tinerii din Uniunea Europeană cu vârste între 15 și 29 de ani erau angajați în timp ce urmau o formă de educație formală, arată date Eurostat.
Totuși, majoritatea tinerilor – 71,4% – a rămas în afara forței de muncă pe durata studiilor – 3,2% erau șomeri și-și căutau activ un loc de muncă.
De cealaltă parte, Olanda are cei mai mulți studenți din UE care lucrează în timpul studiilor – 74,3%, urmată de Danemarca – 56,4% și Germania – 45,8%.
Acest lucru se datorează politicilor educaționale ale acestor state, care știu să facă tranziția de la mediul școlar la cel de muncă, dar și unei piețe extrem de flexibile.
România, Grecia, Croația – de patru ori mai puțin față de tinerii din vestul Europei
La polul opus, România, Grecia și Croația raportează cele mai mici ponderi ale tinerilor care lucrează în timp ce învață: România – 2,4%, Grecia – 6%, Croația – 6,4%.
Asta înseamnă de patru ori mai puțin față de media țărilor din vestul Europei.
În cazul Greciei, 1,2% dintre studenți se declară șomeri, ceea ce înseamnă că 92,8% dintre tinerii aflați în sistemul de învățământ nu sunt înregistrați pe piața muncii.
De reținut că datele Eurostat reflectă doar locurile de muncă declarate oficial, fără a include munca informală sau nedeclarată.
Șomajul în rândul studenților e mai ridicat în nordul Europei
Cele mai mari ponderi ale tinerilor șomeri care urmează studii și caută activ un loc de muncă au fost înregistrate în Suedia (14,1%), Finlanda (10,0%) și Danemarca (9,6%).
La celălalt capăt al clasamentului, România (0,6%), Croația, Cehia și Ungaria (câte 0,8%) au avut mai puțin de 1% dintre tineri aflați în această situație.
Diferențe mari între grupe de vârstă
Datele Eurostat arată că participarea pe piața muncii crește odată cu vârsta.
În grupa 15–19 ani, 74,4% dintre femei și 70,4% dintre bărbați rămân în afara forței de muncă, concentrându-se aproape exclusiv pe educație.
În intervalul 20–24 de ani, proporția celor inactivi scade semnificativ, la 30,9% pentru femei și 24,8% pentru bărbați.
În această grupă de vârstă, 19,6% dintre femei și 17,0% dintre bărbați reușesc să combine munca cu studiile.
Femeile tind să studieze mai mult ca bărbații
Pentru tinerii cu vârste între 25 și 29 de ani, rata de ocupare crește considerabil, ajungând la 62,0% pentru femei și 71,9% pentru bărbați.
Totuși, ponderea femeilor care nu sunt nici angajate, nici înscrise într-un program de educație formală (16,2%) rămâne mai mare decât cea a bărbaților (6,9%).
Participare mai mare la educație, dar integrare mai slabă pe piața muncii pentru femei
Per ansamblu, datele arată că femeile tind să participe mai mult la educația formală decât bărbații. Cu toate acestea, atunci când nu mai sunt în sistemul de învățământ, ele sunt mai puțin probabil să fie angajate sau să caute un loc de muncă, reflectând rate mai scăzute de ocupare și niveluri mai ridicate de inactivitate comparativ cu bărbații.