Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la Australian Open

Tenismena româncă Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la Australian Open, primul turneu de Mare Șlem al anului. Într-o partidă din prima rundă, Sorana a învins-o pe nemțoaica Eva Lys, scor 3:6, 6:4, 6:3. Sorana a încheiat partida cu 9 ași, a avut mai puține mingi direct câștigătoare, dar a comis și mai puține erori neforțate. De asemenea, Sorana a avut un procentaj mai bun la mingile de break fructificate.