Polițiștii au reținut, în capitală, un bărbat de 42 de ani, suspectat de escrocherie

Polițiștii și procurorii din sectorul Botanica, Chișinău, au documentat o schemă de escrocherie în care este implicat un bărbat de 42 de ani.

Suspectul ar fi indus în eroare o femeie de 35 de ani, determinând-o să-i transfere sume considerabile de bani.

”Acesta i-ar fi promis investiții profitabile, precum și suport pentru perfectarea actelor necesare obținerii unei vize”, au precizat autoritățile. Banii au fost trimiși atât prin transferuri online, cât și direct.

În cadrul percheziției domiciliare, polițiștii au ridicat suporturi electronice și materiale informaționale care confirmă implicarea bărbatului în activitatea infracțională.

Suspectul a fost plasat în arest pentru 30 de zile și riscă până la 5 ani de închisoare, dacă vinovăția sa va fi demonstrată.

”Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cazului, recuperarea prejudiciului și verificarea posibilei implicări a suspectului în alte scheme de escrocherie”, au adăugat autoritățile.