Elevii nu vor mai rămâne repetenți

Elevii din școlile din Republica Moldova nu vor mai fi nevoiți să repete întregul an școlar, chiar dacă obțin note mai mici de 5 la mai multe materii. Modificarea a fost introdusă în Regulamentul de notare și evaluare a elevilor, care detaliază situațiile de promovare, corigență sau amânare.

Corigența apare atunci când un elev nu promovează una sau mai multe materii la sfârșitul semestrului sau anului școlar. Elevul corigent poate susține examene de corigență pentru a-și îmbunătăți notele și a promova materiile respective. Dacă trece aceste teste, va fi promovat în clasa următoare.

Dacă un elev are note medii între 1 și 4 la una-trei materii, va fi considerat corigent.

Pentru a promova în clasa următoare, trebuie să susțină examenele de corigență, conform deciziei Consiliului profesoral și ordinului directorului.

Subiectele vor acoperi întreaga materie studiată, iar la fiecare disciplină se susțin cel puțin două probe scrise.

Amânarea poate fi semestrială sau anuală și se aplică când profesorul nu poate încheia situația școlară din cauza:

  • absențelor motivate sau nemotivate,
  • perioadelor de studii efectuate în străinătate,
  • sau alte motive ce împiedică calcularea mediei.

Elevul devine amânat dacă a lipsit la jumătate dintre orele unei discipline și are o singură notă la aceasta.

Dacă nu reușește corigența sau rămâne amânat, în catalog la rubrica ”Media anuală” se va scrie ”corigent”.

Această modificare permite evaluarea mai flexibilă a elevilor și evitarea repetării întregului an școlar, concentrându-se pe recuperarea materiei restante.