Mandatul de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc, prelungit cu încă 30 de zile 

Judecătoria Chișinău a dispus prelungirea cu încă 30 de zile a mandatului de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc. Decizia reprezintă a patra prelungire aprobată la solicitarea procurorilor după extrădarea fostului lider democrat în Republica Moldova, la data de 25 septembrie.

Hotărârea instanței a fost luată în urma demersului înaintat de procurorul de caz, Alexandru Cernei. Potrivit deciziei, noul mandat de arestare va fi valabil până la data de 22 februarie.

Vlad Plahotniuc a fost adus în Republica Moldova pe 25 septembrie, după ce, la 22 iulie, a fost reținut la Atena. În Grecia, politicianul a solicitat personal extrădarea sa în Republica Moldova, fapt care a facilitat examinarea cererilor transmise de procurorii moldoveni și Ministerul Justiției autorităților elene.

După extrădare și plasarea în arest preventiv în Penitenciarul nr. 13, procurorii i-au adus la cunoștință lui Vlad Plahotniuc acuzațiile în cele trei cauze penale aflate în investigare și i-au înmânat rechizitoriul într-un dosar deja transmis spre examinare instanței.

Potrivit Procuraturii Generale, fostul lider al Partidului Democrat din Moldova este învinuit de comiterea mai multor infracțiuni, inclusiv crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Articolul Mandatul de arestare pe numele lui Vlad Plahotniuc, prelungit cu încă 30 de zile  apare prima dată în Realitatea.md.