Dragoș Galbur spune că Maia Sandu nu are niciun plan de reunire: „Unirea va fi. Dar fără PAS și fără Maia Sandu”

Președintele Partidul Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a comentat declarațiile făcute de Maia Sandu în cadrul conferinței de presă susținute astăzi, afirmând că șefa statului nu a prezentat niciun plan privind reunirea Republicii Moldova cu România.

„Maia Sandu și-a încheiat mult așteptatele declarații publice de astăzi. Multă lume a încercat să mă convingă în ultimele zile că va fi abordat anume subiectul reunirii cu România. Că Maia Sandu s-a deșteptat etc. Am zis că nu are cum discipola rusofilei Angela Merkel și a lui Kozak să seteze unirea Republicii Moldova cu România drept obiectiv național. Nu are cum. E imposibil. Conferința de presă de azi mi-a dat dreptate. Niciun plan de reunire. Integrare europeană, creșterea economiei și consolidarea apărării Republicii Moldova. Adică borta de la covrig pe termen lung”, a declarat Galbur.

Potrivit acestuia, singurul subiect pe care îl consideră cu adevărat important din cadrul conferinței a fost cel legat de combaterea traficului și consumului de droguri. „Unicul subiect pe care îl consider cu adevărat important a fost cel al combaterii traficului și consumului de droguri. Doar că asta e chestiune ce ține de Guvern, nu de președinție, iar PAS, de 5 ani, are toate instrumentele necesare pentru lucra în această direcție”, a spus liderul Partidului Național Moldovenesc.

În continuare, Galbur a adăugat: „Și apropo, ca să contracarezi consumul de droguri din societate, în primul rând trebuie să combați consumul de droguri din partidul de guvernare. Altfel, nicicum”.

Declarația sa se încheie cu o referire directă la tema unirii. „Unirea va fi. Dar fără PAS și fără Maia Sandu”, a afirmat Dragoș Galbur.